Allen Coliban : E mare ciuda că un primar USR aflat la primul mandat este capabil să atragă finanțări record și să dea o nouă față orașului, după ani de stagnare

0
173

Disperare mare – ștampila ”penal” nu se lipește de noi.

De ceva vreme, dar din ce în ce mai des, pe măsură ce se apropie alegerile din 2024, presa de partid încearcă să lipească eticheta ”penal” de primarii USR. Nu ține, iar asta îi roade. Iată un exemplu de astăzi.

Legal, în baza Art. 157 din Codul Administrativ, în iunie 2022 am delegat o parte dintre atribuțiile mele Administratorului Public. Actul administrativ a fost atacat în instanță de către viceprimarul PNL și speța a ajuns, ulterior, spre clarificare la CCR. Acolo este și acum și sunt optimist, dat fiind că în susținerea interpretării juridice am primit opinie științifică favorabilă inclusiv de la un profesor universitar în Drept la Universitatea București, care a fost parte din colectivul de elaborare a Codului Administrativ.

Și acum, despre ”știrea” de azi.

Un dezvoltator imobiliar cu antecedente penale, mare sfârtecător de dealuri verzi, deghizat în ONGist, mi-a făcut plângere penală pentru abuz în serviciu. Procurorul a clasat-o. Penalul a atacat soluția de clasare. Procurorul ierarhic superior a respins contestația lui pe motivul lipsei calității procesuale, dar a dispus redeschiderea dosarului pentru administrarea probatoriului neadministrat în primă fază (audierile neefectuate). Asta-i tot.

Când mai vedeți astfel de titluri pe la mogulii conectați la banul public, urmăriți, de curiozitate, și care sunt canalele pe care se propagă astfel de manipulări și care sunt sumele pe care le cheltuie pentru a sponsoriza astfel de postări.

Atât de mare e ciuda că un primar USR aflat la primul mandat este capabil să atragă finanțări record și să dea o nouă față orașului, după ani de stagnare.

(în comentarii, câteva linkuri care arată, cu cifre, realitatea din mass-media românească)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.