Prin oraș cu unul până la patru cai putere

Trăsurile, căruţele şi diligenţele erau singurele mijloace de deplasare rapidă în oraș, la începutul anilor 1900. Închirierea unei trăsuri costa 40 de coroane pe oră, iar în oraș erau peste 100 de birjari gata să-i ducă pe brașoveni la destinația cerută. Staţia de birje era în Piaţa Sfatului, iar cursele aveau capete în cartierele Blumăna, Şchei, Cetate şi Braşovul Vechi. În 1848 a apărut şi prima diligență rapidă, cu care puteau merge 8 până la 10 călători pe distanțe mari.

Taximetriștii de azi nu diferă prea mult de cei de acum două secole. Diferența constă în mașinăriile pe care le conduc. Clienții birjarilor aveau aceleași nemulțumiri ca cei ai taximetriștilor, deși timpul ce-a trecut ar fi trebuit să aducă schimbări în acest caz.  În perioada interbelică taxi-ul era serviciu public. Garajul vechilor maşini ale municipalităţii, se afla la colţul dintre actualele străzi Iuliu Maniu şi Nicolae Iorga.

Trenul trecea prin Piața Sfatului

La 1 iunie 1873 a fost tăiată panglica inaugurală a gării Braşov, iar de pe peron a plecat primul tren de pasageri, ce făcea legătura cu cele mai importante oraşe din Transilvania, dar și cu Budapesta, Viena şi Paris. În 1879, a fost inaugurată calea ferată Braşov – Predeal – Ploieşti, prima linie transcarpatică din România. În 10 iunie 1891 a fost inaugurată Gara Sf. Bartolomeu.

mai mult :  /www.zilesinopti.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.