Allen Coliban | USR Brașov : Dacă sunteți iubitori de mountain-bike, veniți la Brașov!

0
320

Avem acum un bike-park adevărat cu trei trasee – amenajate de Nh Bike în parteneriat cu Primăria Brașov – cu o lungime totală de 9 kilometri. Din punct de vedere al dificultății, avem un traseu pentru începători – dar începători care știu deja să se dea cu bicicleta pe munte, avem un traseu intermediar și un traseu dificil, de culoare neagră.

Foarte important de știut este că puteți urca ori cu cabina, ori cu gondola, iar aceste două trasee noi coboară până în zona inferioară a stațiunii, astfel încât puteți să faceți mai multe ture în aceeași zi.

Am dat curs invitației celor de la NH Bike și am testat şi eu unul dintre trasee: e fain și foarte bine amenajat! Îi felicit pe cei care au investit resurse financiare, tehnice și umane pentru realizarea acestor prime trei trasee și le mulțumesc! Sunt mândru că Brașovul are o comunitate activă, cu inițiativă, capabilă să ducă astfel de proiecte, o comunitate care se implică.

Ce mai trebuie să știți este că Primăria Brașov lucrează la amenajarea a încă trei trasee în cadrul bike-park-ului Postăvarul, dintre care două vor fi gata anul acesta, iar al treilea, anul viitor. Astfel, la cei 9 km existenți, se vor adăuga alți 11 km, astfel încât, la finalul lucrărilor, Poiana Brașov va dispune de 20 de km de trasee de downhill.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.