În Turnul Cojocarilor din Sighişoara ne aşteaptă Ana Maria Nistor, o curelăriţă prietenoasă şi deschisă, gata să împărtăşească cu oricine tainele muncii în confecţionarea de articole din piele. Inspirată de tatăl ei, Ana a început să fure meserie fără să creadă că, în final, ea va fi cea care va duce mai departe activitatea din atelierul tatălui său.
Cu determinare, ea l-a urmărit muncind şi, în clasa a VIII-a, dorind să îl ajute, a confecționat o cravaşă. Mai apoi, a continuat în liceu creând dopuri pentru brăţări care, explică ea, trebuiau să fie drepte şi centrate. După liceu, a început să coasă, iar primul lucru pe care l-a confecționat după ideile ei a fost o geantă care s-a şi vândut destul de repede. Asta i-a dat motivația să mai facă lucruri după ideile ei. În final, pasiunea şi-a spus cuvântul şi Ana a înțeles că, de fapt, această muncă este pasiunea ei şi astăzi ea este cea care conduce atelierul tatălui ei.
Gândindu-se la meseria pe care o practică, este de părere că trebuie să iubeşti ceea ce faci pentru a reuşi, să ai voinţă şi răbdare. Odată ce ai aceste ingrediente, totul vine de la sine. Poţi descoperi ceva nou de fiecare dată şi poţi adăuga ceva nou de la tine, îţi dezvolţi imaginația şi o laşi să meargă cât mai departe. Rezultatele nu vor întârzia să apară atunci când ai răbdare, eşti dispus să muncești, gândești pe termen lung şi faci cu drag ceea ce faci.
De asemenea, a spus că e foarte important ca meseria pe care îţi dorești să o practici să fie învățată într-un mod autentic şi original de la un alt meşteşugar. În acest fel, de fapt, îi dai putere pasiunii tale fără a te refugia în tehnici moderne şi produse importate care nu îţi pot reprezenta nici pasiunea, nici calitatea şi, mai ales, creativitatea ori personalitatea ta. Recunoaște deschis că în unele zile nu îi vin ideile, însă a învățat să treacă dincolo de asta şi a doua zi să o ia de la capăt cu forţe noi. În această meserie, ca şi în altele, singura cale să progresezi este să înveți din greșeli care vor fi inevitabile, dar care contribuie la experiența ta, creând un parcurs frumos de dezvoltare.
Partea financiară a învăţat-o prin exercițiu, însă de folos i-a fost şi firea ei cumpătată. La un mic calcul, de exemplu, ea cumpără fâșii de piele din care poate face un anume număr de genți. Le vinde la un preţ corect ca, mai apoi, să-si poată plăti cheltuielile de întreținere şi să ia în considerare lunile de iarnă ca fiind mai slabe din punct de vedere al vânzărilor. Cu inima deschisă, Ana ne spune că pentru a reuşi ai nevoie de voință și să iubești ceea ce faci. Astfel vei descoperi dacă ești făcut pentru asta. Restul vine de la sine.