Rodica Culcer : Călin Georgescu este un individ nociv, toxic și periculos, dar este o creație a serviciilor noastre, în speță DIE/SIE

0
9

Trăim din nou o mare minciună și „sistemul ticăloșit” ne amețește cu fake news. I-am simțit putreziciunea și de aceea nu am scris „la cald”. Dar, în final, nu pot ei minți cât putem noi gândi, când vrem să gândim cu propriul cap.
Într-adevăr, Călin Georgescu este un individ nociv, toxic și periculos, dar este o creație a serviciilor noastre, în speță DIE/SIE, scriu credibil oamenii mai bine informați decât mine. Și Traian Băsescu a identificat o lucrătură a serviciilor autohtone în ascensiunea lui. Și nu uitați că, la primul tur, PSD dădea ordine să i se transfere voturi pentru că își dădea seama că Simion pierdea teren și avansa Elena Lasconi. Credeți că nu știau cine este? Problema a fost că nu au apreciat just cât de nepopular este Ciolacu și au donat prea multe voturi către Simion și apoi Georgescu. Așa a rămas Marcel pe dinafară și blatul a eșuat. Era deci necesară o amplă operațiune de salvare a sistemului.
Dar legătura cu Rusia este reală, veți zice. Așa este, dar principalii actori aici sunt PSD și Iohannis, cum a spus și Armand Goșu pe undeva, în puținele locuri în care a fost identificată aspirația regimului GRIVCO către o variantă soft a Rusiei putiniste, pe bani europeni, căci Vladimir Vladimirovici are altceva de făcut cu banii Rusiei – de exemplu, să-i masacreze pe ucrainienii pe care, la îndemnul georgiștilor, auriștilor și șoșocarilor, noi ar trebui să-i urâm. Personal, scriu de luni de zile pe site-ul Comunitatea liberală 1848 și în Revista 22 despre complicitățile subterane și „afinitățile elective” ale puterii Iohannis-GRIVCO cu regimul patronat de Kremlin. Poate că mulți m-au considerat o talibană conspiraționistă, Nu sunt, doar „simț enorm și văz monstruos”, pentru că l-am iubit întotdeauna pe Caragiale, care a înțeles ca nimeni altul România. Din păcate.
De ce e fake toată isteria asta anti-Rusia? Pentru că nu apar date concludente, ci niște crochiuri ale serviciilor. Datele concludente sunt bine apărate de servicii, care, nu uitați, au știut tot ce făceau Georgescu și neo-legionarii, de la finanțarea dubioasă a candidatului la taberele de „antrenament” și nu au făcut nimic, urmând fără îndoială consemnul dat de președinte și de premier. Cea mai bună dovadă că puterea actuală nu este sincer anti-Putin este toleranța față de George Simion, care are interdicție de a intra în Republica Moldova și Ucraina, nu mai repet povestea, și față de Diana Șoșoacă, care nici nu își ascunde simpatia față de Rusia și care este pupată pe obraz de Ciolacu. Despre ei SRI tace și a tăcut tot timpul. Cum vi se pare?
Mai am o filieră pro-rusă bine tolerată de PSD: Victor Ponta, cel care acum anunța că îl votează pe Călin Georgescu și care, spunea A3, ar fi negociat pentru sine postul de premier cu Călin Georgescu în schimbul unei mici trupe de parlamentari PSD care ar fi putut completa o majoritate AUR-SOS-POT. Același Ponta care în 2014 se ducea la Olimpiada de la Soci, boicotată de liderii occidentali din cauza invaziei rusești în Crimeea, ca să se gudure pe lângă Putin și să fugă pe ascuns de acolo în avionul lui Erdogan, chipurile pentru a se opera la genunchi în Turcia. Dar cine l-a reactivat pe Ponta, și l-a luat consilier și l-a pus pe lista de candidați a PSD? Ciolacu cel pro-occidental, desigur!
Rețeaua de complicități dubioase este mai complexă, dar le puteți descoperi și voi, cu puțin efort. Cert este că toată isteria anti-Rusia nu este decât o diversiune, o perdea de fum, menită să apere legăturile profunde cu Rusia ale puterii Iohannis-GRIVCO. Totodată, cred că această putere nu ar fi acceptat niciodată un președinte dinafara „rezervei sale de cadre”. Este ridicol să te plângi de inadecvarea profesională a Elenei Lasconi pentru funcția prezidențială (reală cel puțin parțial), când tu, PSD, ai pus premier un impostor fără bacalaureat și un ministru al apărării complet inept, ca Tâlvăr, printre alții, iar tu, PNL, îi ții pe Gorghiu la justiție și pe Fechet la mediu.
Și nu uitați, dragi prieteni, că PSD pregătește acum o coaliție „pro-europeană” fără USR, pentru că USR este singurul partid care nu face parte din „sistemul ticăloșit”, chiar dacă mulți nu vor să înțeleagă lucrul acesta.
În încheire vă mai spun ceva neplăcut, care să vă umbrească duminica: văd că și Nicușor Dan, spre care se îndreaptă (aiurea) speranțele societății civile și ale unor oameni politici, a declarat că ar fi bine „ca unul din partidele pro-europene să rămână în opoziție”, căci vin vremuri grele cu decizii nepopulare. Adică USR să fie din nou strivit de AUR-SOS-POT în opoziție, ca până acum. Nu am încredere în minunea asta mediatizată prea intens de Nicușor Dan, deși l-am votat, pentru că memoria mea de elefant bătrân nu reușește să apese „delete” pe legăturile lui dubioase cu Matei Păun și pe poziția lui ambiguă din „iarna vrajbei noastre” 2011/2012, orchestrată de Antene. Dați „search” și gândiți și voi puțin „outside the box”.

 

Rodica Culcer

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.