Allen Coliban „Brașovenii vor avea terenuri de sport. 32 de terenuri de sport prevăzute în acest an în programul de reabilitare”

0
272

Practicarea sportului – atât la nivel profesionist, cât mai ales la nivel de masa – înseamnă garanția sănătății unei comunității. Din păcate, tot mai mulți copii și tineri și-au pierdut interesul pentru mișcare, fie că vorbim de practicarea sportului în cartiere, fie că vorbim de orele de sport de la școală, iar asta afectează nivelul nostru de sănătate. De asemenea, și adulții au început să prefere petrecerea timpului în fața televizorului, în locul practicării sportului, ca relaxare.

Motivațiile sunt diverse, de la reducerea importanței sportului în curricula școlară, la lipsa dotărilor și echipamentelor. Suntem într-o perioadă în care putem revigora practicarea sportului amator la nivelul Brașovului, mai ales că pandemia ne-a făcut să tratăm altfel nevoia de mișcare. De aceea, anul acesta și în următorii ani vom aloca fonduri importante pentru a crea condițiile necesare pentru ca brașovenii, indiferent de vârsta lor, să poată face sport. Toate aceste investiții și achiziții fac parte din strategia noastră pentru dezvoltarea sportului, strategie elaborată anul trecut.

Brașovenii vor avea terenuri de sport care vor asigura condiții la nivel competițional, ca suprafață de joc și dotări, vom instala și sistem de nocturnă, iar acolo unde suprafața terenului permite, vor avea și o zonă în care se va putea socializa. Sperăm ca, odată cu finalizarea acestor lucrări, să organizăm și competiții între cartiere, astfel încât practicarea sportului să fie și o chestiune de orgoliu local. Și în ceea ce privește sportul școlar am adoptat o nouă strategie.

Pe baza solicitărilor primite de la fiecare unitate de învățământ, vom dota școlile și liceele cu tot ceea ce au nevoie, de la mingi de fotbal, baschet, volei sau rachete de tenis și badminton, la saltele și echipamente de fitness. Tot din acest an am început și programul de reabilitare a terenurilor de sport aparținânt unităților de învățământ; parte din cele 32 de terenuri de sport prevăzute în acest an în programul de reabilitare sau amenajare sunt cele din curtea școlilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.