Anul acesta, Ziua Curățeniei a adunat 320 de participanți de toate vârstele. Ca de fiecare dată, ni s-au alăturat copiii, cadrele didactice și angajații de la Colegiul Tehnic Dr. Al. Bărbat, Liceul Teoretic I.C.Drăgușanu, Clubul Copiilor, Clubul Sportiv, Casa de Cultură, Spitalul Orășenesc, societățile Ecosistem și Ecolab și, nu în ultimul rând, echipa Primăriei Victoria.

🙏 Mulțumesc din suflet tuturor participanților, pentru toată munca depusă și pentru că sunt alături de noi an de an! Împreună am făcut o treabă excelentă, am muncit, dar ne-am și simțit bine, iar satisfacția este pe măsură. Orașul nostru este acum pregătit pentru vremea frumoasă.

👍 Mă bucur să vă spun că lucrurile s-au îmbunătățit simțitor față de anii trecuți: am adunat mai puține gunoaie, ceea ce arată că toate eforturile noastre în privința gestionării deșeurilor au început să dea roade. Am devenit mai responsabili, avem mai multă grijă și mai mult respect față de oraș și de natura din jurul nostru 🌳

Vă las și câteva fotografii și vă îndemn pe toți să contribuiți, zi de zi, la menținerea orașului nostru curat, verde și îngrijit!

Camelia Bertea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.