Horia Motrescu, USR Râșnov : Am fost prezent în mai multe cartiere din oraș pentru pentru a vedea problemele semnalate

0
400

În urma mesajelor primite de la râșnoveni, zilele trecute, dar și astăzi, am fost prezent în mai multe cartiere din oraș pentru pentru a vedea problemele semnalate, a face câteva poze, urmând să le transmit Primăriei Râșnov.

1️⃣. Cartierul Florilor, scuarul dintre blocuri.
Probleme transmise:
-conform pancardei de la intrarea în scuar, este interzis cu bicicleta. Nimeni nu ne spune ce Regulament local stipulează că e interzis, nu e indicat nici un articol sau alineat, astfel că mă voi adresa Primăriei pentru a primi explicații, iar dacă nu avem reglementat accesul cu biciclete în scuarurile din oraș, atunci acele semne de interzicere trebuie înlăturate. În Râșnov nu avem piste pentru biciclete.


– cișmeaua nu funcționează.


Propuneri de la cetățeni:
– locul unde sunt mese pentru șah și remi să fie acoperit, similar scuarului de langa magazinul Arzoi.
– un părinte mi-a scris că ar trebui să existe un gard între zona de joacă și locurile de parcare, respectiv drum. Din două motive: copiii se joacă, părăsesc parcul și fug printre mașini, iar cei care joacă baschet mai lovesc neintenționat mașinile parcate în încercarea de a aruncă la coș. Un gard adaptat pentru scuar ar rezolva ambele situații.
2️⃣ Scuarul din Piața Școlii.
-Toboganele ar trebui fie reparate, fie ridicate de acolo. Reprezintă pericol pentru copii.
-Băncile necesită a fi date cu lac sau vopsea.
-Câteva coșuri pentru deșeuri ar trebui reparate sau schimbate.
-Dalele sărite din alee ar trebui puse la loc.
-Monumentul Eroilor trebuie reparat, pentru el am propus un amendament la proiectul de buget, vom vedea daca se va executa anul acesta lucrarea.
– Fântâna nu funcționează.
– iarba trebuie cosită
3️⃣ Pe Dobrice, mai precis pe strada Cloșca Nr. 32-34, un hidrant pare fisurat. Am anunțat directorul GOSCOM care mi-a răspuns că a comandat un hidrant, urmând să-l înlocuiască.
– gropile de pe străzile Cloșca, Crișan și Horea
4️⃣ Băncile din fața blocului 5 din cartierul Caragiale necesită reparații.
Dragi cetățeni,

Vă stau la dispoziție pe WhatsApp și Facebook pentru a-mi sesiza diferite nevoi/propuneri din cartierele voastre. Toate vor ajunge în atenția celor care au atribuțiuni să le rezolve. Nu ignorați problemele din cartiere, aveți în vedere că avem responsabili în Primărie plătiți tocmai pentru a soluționa aceste nevoi.

Continuăm!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.