USR Brașov și-a prezentat candidații de la Făgăraș, Victoria și Dumbrăvița

0
298

USR Brașov și-a prezentat, astăzi, candidații pentru 3 primării din județ, în contextul în care se duc negocieri pentru formarea unei alianțe de dreapta.

Cu toate că sunt membrii USR, cei 3 candidați vor fi trecuți pe liste ca reprezentanți ai Alianței Dreapta Unită. Consilierul local din Făgăraș, Cosmin Poparad, va candida pentru funcția de primar al localității, viceprimarul de la Victoria, Cristian Iosipescu, dorește să devină edil șef, iar pentru funcția de primar la Dumbrăvița, în cursă a intrat Anisia Costescu.

Senatorul Irineu Darău a declarat:

Sunt trei colegi asumați, cărora le mulțumesc pentru că vor să facă lucruri pentru comunitate. Tocmai au fost aleși în adunări generale ale filialelor respective. Cei mai mulți dintre colegi au gândit că acești oameni sunt soluțiile corecte pentru comunitate. Noi îi susținem, astăzi s-au prezentat, urmează să alegem și listele de consilieri locali, venim în fața victorienilor, făgărășenilor și celor din Dumbrăvița cu soluții pentru oameni”.

Senatorul Irineu Darău a mai spus că, la Brașov, negocierile pentru definitivarea Alianței Dreapta Unită sunt într-un stadiu avansat și că, în următoarele zile, acestea se vor finaliza.

 

/www.radiobrasovfm.ro/stire/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.